Tu ştii că Eşti...Tu ştii că Eşti
frumoasă
şi
că eşti
făcută-anume
ca să tulburi apa
în care-mi scald privirile
lumeşti,
când mi-e rănită
de-ntuneric
pleoapa!
Tu ştii că Eşti
şi-ai fost
de când mă ştiu,
tăcerea mea
închisă-ntre vocale,
Cuvântul meu
în care mor de viu
cu fiecare vers
pe care-l scriu
aici
în umbra gândurilor tale...
CARTEA...
Ţi-am dat
O carte,
Ştiu
Că n-o citeşti-
Între coperţi
E-nchisă Viaţa mea-
Măcar din când în când
S-o răsfoieşti
Şi să-mi asculţi tăcerile
Din ea.
Ţi-am dat o carte
Şi
Nu-mi pare rău,
O carte
Scrisă-anume pentru tine.
Să o păstrezi
Aşa cum se cuvine,
În Biblioteca sufletului tău-
Acum
Şi în Uitarea
Care vine-
Ţi-am dat o Carte
Şi
Nu-mi pare rău...
Nu sunt...
Nu sunt preot, n-am preoţit vreodată,
Cuvântul meu- tăcerea mea dintâi e!
Tu, iartă-mă, femeie, şi mă iartă-
Îmi amiroase Gândul a tămâie...
Te uiţi la mine cum se uită luna
Cu stelele deasupra la un loc,
Eu sunt în voia Lui dintotdeauna
Şi nu din timpul tău fără noroc.
Dacă m-atingi cu ochii şi cu mâna
Aerul se-aprinde-n jurul meu
Şi totuşi tu îmi eşti aici stăpâna-
Stinge-mi focul, stinge-mă mereu...
Nu sunt preot, de-am spovedit vreodată
Sub patrafirul Gândului tăceri,
Tu iartă-mă, femeie si mă iartă
Când singură cuvântului mă ceri;
Aici noi suntem amândoi minunea,
Aici noi suntem amândoi zălog,
Nu sunt preot, îmi place rugăciunea
Şi singur şi din tine să mă rog...
Înainte de Somn...
Mă culc obosit de o dulce-oboseală,
Înainte de Somn îţi mai scriu un Poem,
Mâine în zori oare cine mă scoală
Fericit că mai sunt, fericiţi că suntem_
La uşa deschisă, să vină de-o fi
Să mai vină mioara pierdută de turmă,
Trenuri prin noapte se-aud şuierând,
Linia vieţii rămâne în urmă...
Mă culc obosit de un gând obosit,
Ce mână rece m-apasă pe tâmple!
Poate de mult am şi adormit,
Poate un somn mai aştept să se-ntâmple.
Prin sângele meu e un semn de-ndoială,
Înainte de Vis îţi mai scriu un Poem,
Mâine in zori oare cine mă scoală
Fericit că mai sunt, fericiţi că suntem?...
Nicolae Nicoară-Horia
Dacă ţi-e Dor...
22 mai 2009.
E tot mai singur, obosit de drum
Trupul acesta ce îmi poartă vina,
Tu uită-te în ochii lui de-acum,
Ce tânără şi-ntreagă e Lumina!
Sunt prea bătrân pentru surâsul tău,
Miroase-a fân cosit acolo-n zare,
Mă ninge floarea cu păreri de rău
Din vârsta amintirilor ce doare...
Ah! De-aş putea să fiu la cârmă iar,
Corabia să-mi spumege pe ape!
Sirenele mă cheamă, în zadar
Cântecul lor se mistuie sub pleoape...
Dar cine eşti? Frumoasa fără nume
Îţi tulburi chipul în fântâna mea,
Acum e-atâta secetă pe lume,
Dacă ţi-e Dor, apleacă-te şi bea...
Vezi, apa mi-a rămas mereu curată,
De liniştea-i adâncă nu te teme,
Sunt stele-aici şi nouri câteodată,
Izvorul, încă, murmură poeme...
E tot mai singur, obosit de drum
Trupul acesta ce îmi poartă vina,
Tu uită-te în ochii lui de-acum,
Ce tânără şi-ntreagă e Lumina!
Nicolae Nicoară-Horia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu