La un pas de nemurire

Adorm
pe braţele tale
copleşit de trandafiri
mire
în cămaşă de zale
tu
corabie de cedri
mireasă
despletită
alergi
prin pădurea
cuvintelor nerostite.


Mediteraneo

Această luminiţă
îmi dă revelaţia
întunericului
la un orizont de ţărm
cu totul străin

briza mării linge faleza
cu pofta ei maladivă
împestriţând atmosfera
cu pâini aburinde
debarc pe plaja unui port neştiut
valurile se sparg la picioarele mele
cineva şterge urmele
lăsându-mă suspendat
paradis
dealuri unduind în soare
cu povara viilor în spinare
îmi potolesc setea
cu struguri înecaţi în rouă
mă cufund în cascada
de roz opalin
chemarea vinului potolită
cu mâna umplută de stafide
mii de ochi mă dezmiardă secret
apoi cad în livezile de măslin
labirint fără sfârşit.

I Call You

Mi-am făcut mâinile pâlnie
peste buzele tale
dar scâncetul meu
s-a prelins unduios

mi-am făcut mâinile crengi
peste trupul tău
ca o zare

mi-am făcut mâinile nuferi
peste ochii tăi
ca o boare

am vrut să mă fac semn
peste tot ce te doare
scrijelind în scoarţa de carne.


Sorin Fildan

Poeme pentru tine

Tu ştii că Eşti...

Tu ştii că Eşti
frumoasă
şi
că eşti
făcută-anume
ca să tulburi apa
în care-mi scald privirile
lumeşti,
când mi-e rănită
de-ntuneric
pleoapa!
Tu ştii că Eşti
şi-ai fost
de când mă ştiu,
tăcerea mea
închisă-ntre vocale,
Cuvântul meu
în care mor de viu
cu fiecare vers
pe care-l scriu
aici
în umbra gândurilor tale...


CARTEA...

Ţi-am dat
O carte,
Ştiu
Că n-o citeşti-
Între coperţi
E-nchisă Viaţa mea-
Măcar din când în când
S-o răsfoieşti
Şi să-mi asculţi tăcerile
Din ea.
Ţi-am dat o carte
Şi
Nu-mi pare rău,
O carte
Scrisă-anume pentru tine.
Să o păstrezi
Aşa cum se cuvine,
În Biblioteca sufletului tău-
Acum
Şi în Uitarea
Care vine-
Ţi-am dat o Carte
Şi
Nu-mi pare rău...


Nu sunt...

Nu sunt preot, n-am preoţit vreodată,
Cuvântul meu- tăcerea mea dintâi e!
Tu, iartă-mă, femeie, şi mă iartă-
Îmi amiroase Gândul a tămâie...

Te uiţi la mine cum se uită luna
Cu stelele deasupra la un loc,
Eu sunt în voia Lui dintotdeauna
Şi nu din timpul tău fără noroc.

Dacă m-atingi cu ochii şi cu mâna
Aerul se-aprinde-n jurul meu
Şi totuşi tu îmi eşti aici stăpâna-
Stinge-mi focul, stinge-mă mereu...

Nu sunt preot, de-am spovedit vreodată
Sub patrafirul Gândului tăceri,
Tu iartă-mă, femeie si mă iartă
Când singură cuvântului mă ceri;

Aici noi suntem amândoi minunea,
Aici noi suntem amândoi zălog,
Nu sunt preot, îmi place rugăciunea
Şi singur şi din tine să mă rog...

Înainte de Somn...

Mă culc obosit de o dulce-oboseală,
Înainte de Somn îţi mai scriu un Poem,
Mâine în zori oare cine mă scoală
Fericit că mai sunt, fericiţi că suntem_
La uşa deschisă, să vină de-o fi
Să mai vină mioara pierdută de turmă,
Trenuri prin noapte se-aud şuierând,
Linia vieţii rămâne în urmă...
Mă culc obosit de un gând obosit,
Ce mână rece m-apasă pe tâmple!
Poate de mult am şi adormit,
Poate un somn mai aştept să se-ntâmple.
Prin sângele meu e un semn de-ndoială,
Înainte de Vis îţi mai scriu un Poem,
Mâine in zori oare cine mă scoală
Fericit că mai sunt, fericiţi că suntem?...

Nicolae Nicoară-Horia

Dacă ţi-e Dor...
22 mai 2009.

E tot mai singur, obosit de drum
Trupul acesta ce îmi poartă vina,
Tu uită-te în ochii lui de-acum,
Ce tânără şi-ntreagă e Lumina!

Sunt prea bătrân pentru surâsul tău,
Miroase-a fân cosit acolo-n zare,
Mă ninge floarea cu păreri de rău
Din vârsta amintirilor ce doare...

Ah! De-aş putea să fiu la cârmă iar,
Corabia să-mi spumege pe ape!
Sirenele mă cheamă, în zadar
Cântecul lor se mistuie sub pleoape...

Dar cine eşti? Frumoasa fără nume
Îţi tulburi chipul în fântâna mea,
Acum e-atâta secetă pe lume,
Dacă ţi-e Dor, apleacă-te şi bea...

Vezi, apa mi-a rămas mereu curată,
De liniştea-i adâncă nu te teme,
Sunt stele-aici şi nouri câteodată,
Izvorul, încă, murmură poeme...

E tot mai singur, obosit de drum
Trupul acesta ce îmi poartă vina,
Tu uită-te în ochii lui de-acum,
Ce tânără şi-ntreagă e Lumina!

Nicolae Nicoară-Horia