„Nu credeam să învăţ a muri vreodată“
Omul. O fiinţă slabă supusă tentaţiei, riscului, atras de lucruri care fac rău, care rănesc, care depăşesc puterea de înţelegere.
Omul. Plin de pasiuni, de patimi, de năravuri. Stăpânit de dezmăţ, de desfrâuri, de apucături, de destrăbălare.
Omul. Această imperfecţiune gravă fără principii şi moralitate, fără suflet şi simţire. Uneori.
Citeam că oamenii se împart în foarte multe categorii. Ceea ce mi-a rămas constant în minte este că oamenii pot urî şi iubi necondiţionat, sunt oameni care te fac să râzi şi să plângi, oameni pe lângă care treci fără să-i observi, oameni care merită şi oameni care nu merită, şi...
Se mai spune că oamenii primesc în viaţă ceea ce merită.
Doamne ce învălmăşeală e în mintea mea şi câte gânduri s-au năpustit acum să-mi inunde creierul. Pe care să-i numeşti prieteni şi pe care străini?
Să-l numeşti prieten pe cel care-ţi bate la uşă nu numai când ţi-e bine ci şi atunci când nu ţi-e? Să-l numeşti străin pe acela care intră în viaţa ta întâmplător şi tot la fel pleacă? Timpul a trecut şi trece, iar eu descopăr că nimeni nu e mereu bun, cum nimeni nu e mereu rău.
Această cunoaştere e mai ucigătoare decât o sabie. Cu vremea, ea ucide în noi ceea ce numim EU. Lupta cu tine. Identitatea.
Şi dacă eşti slab te laşi atras în jocul seducţiei. Şi s-ar putea să fii tocmai tu sedusul, adică cel manipulat, crezând că în final te vei alege cu ceva. Adică într-un fel te laşi escrocat. Dacă ţi se întâmplă asta pe alte planuri, de exemplu politic sau economic, acţiunea seducătorului intră sub incidenţa codului penal.
Dar ce te faci când te laşi sedus sentimental? Ajungi să suferi şi suferi atât de mult, după cum mai scriam, până te trezeşti. Şi începi să te interiorizezi. În singurătate e slăbiciunea dar şi puterea ta. Tu singur cazi, apoi te ridici.
E după-amiază. Parcă o Prezenţă îmi luminează mintea. Ciudat. Simt că sfera se lărgeşte, lumina mă orbeşte mai mult ca de obicei şi îmi înţeleg mai bine viaţa...Sunt tot mai singură şi percep mai multe voci ca un ecou dintr-o sală veche de teatru...sunt pe calea cea bună...e linişte... e alt tărâm...
Omul. O fiinţă slabă supusă tentaţiei, riscului, atras de lucruri care fac rău, care rănesc, care depăşesc puterea de înţelegere.
Omul. Plin de pasiuni, de patimi, de năravuri. Stăpânit de dezmăţ, de desfrâuri, de apucături, de destrăbălare.
Omul. Această imperfecţiune gravă fără principii şi moralitate, fără suflet şi simţire. Uneori.
Citeam că oamenii se împart în foarte multe categorii. Ceea ce mi-a rămas constant în minte este că oamenii pot urî şi iubi necondiţionat, sunt oameni care te fac să râzi şi să plângi, oameni pe lângă care treci fără să-i observi, oameni care merită şi oameni care nu merită, şi...
Se mai spune că oamenii primesc în viaţă ceea ce merită.
Doamne ce învălmăşeală e în mintea mea şi câte gânduri s-au năpustit acum să-mi inunde creierul. Pe care să-i numeşti prieteni şi pe care străini?
Să-l numeşti prieten pe cel care-ţi bate la uşă nu numai când ţi-e bine ci şi atunci când nu ţi-e? Să-l numeşti străin pe acela care intră în viaţa ta întâmplător şi tot la fel pleacă? Timpul a trecut şi trece, iar eu descopăr că nimeni nu e mereu bun, cum nimeni nu e mereu rău.
Această cunoaştere e mai ucigătoare decât o sabie. Cu vremea, ea ucide în noi ceea ce numim EU. Lupta cu tine. Identitatea.
Şi dacă eşti slab te laşi atras în jocul seducţiei. Şi s-ar putea să fii tocmai tu sedusul, adică cel manipulat, crezând că în final te vei alege cu ceva. Adică într-un fel te laşi escrocat. Dacă ţi se întâmplă asta pe alte planuri, de exemplu politic sau economic, acţiunea seducătorului intră sub incidenţa codului penal.
Dar ce te faci când te laşi sedus sentimental? Ajungi să suferi şi suferi atât de mult, după cum mai scriam, până te trezeşti. Şi începi să te interiorizezi. În singurătate e slăbiciunea dar şi puterea ta. Tu singur cazi, apoi te ridici.
E după-amiază. Parcă o Prezenţă îmi luminează mintea. Ciudat. Simt că sfera se lărgeşte, lumina mă orbeşte mai mult ca de obicei şi îmi înţeleg mai bine viaţa...Sunt tot mai singură şi percep mai multe voci ca un ecou dintr-o sală veche de teatru...sunt pe calea cea bună...e linişte... e alt tărâm...
Valeria Roman
